Băsescu: Discutăm de autofinanțarea Bisericii după ce îi restituim averile. PLUS. Ce spune președintele despre „parteneriatul” preoți-politicieni

Băsescu: Discutăm de autofinanțarea Bisericii după ce îi restituim averile. PLUS. Ce spune președintele despre parteneriatul preoți-politicieni
Publicat: 12/04/2013, 09:02
Actualizat: 05/07/2016, 22:18

Biserica are un aliat în persoana lui Traian Băsescu. Președintele nu este de acord cu scoaterea bisericii de pe lista finanțării de la stat, așa cum propune deputatul USL Remus Cernea, care a fost criticat atât de propriii colegi de partid, cât și de către reprezentanții cultelor.

„Legat de Biserici, când vom încheia procesul de restituire, poate vom gândi un proces de finanțare autonomă. Nu suntem în situația în care Biserica Ortodoxă prin avuția sa să stea pe picioarele ei, pe ceea ce produce”, a declarat șeful statului la Digi 24.

Cu toate acestea Băsescu a admis că s-ar putea „să devină supărătoare o anumită rapacitate a preoților”, însă a apreciat că Biserica este un partener al societății. „Mă bucur că în ultima vreme s-au dat instrucțiuni majore: să nu se mai ia bani la înmormântările celor săraci, să nu se țină slujbele pentru excentrici oriunde, numai în biserică. Cred că societatea are nevoie de biserică”, a spus președintele.

Șeful statului a criticat însă „parteneriatul politic” între preoți și politicieni pe care l-a calificat drept unul toxic. „Parteneriatul politic e toxic, asta decredibilizează Biserica, dar sunt convins că în curând Biserica ortodoxă va da instrucțiuni”, a spus Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...